Comedii negre, filme scandaloase și umor dus la extrem în The Pitch Black Anthology la TIFF.25
Comedia neagră nu mai arată ca-n anii ’70 sau ’90. Unele dintre filmele de atunci par astăzi greu de imaginat într-o lume mult mai atentă și mai sensibilă la limitele umorului și la ce poate deveni subiect de glumă, dar mai ales la ce nu poate. Din acest motiv, selecția The Pitch Black Anthology de la cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (12-21 iunie 2026, Cluj-Napoca) funcționează și ca o mică istorie – venită la pachet cu o doză mare de disconfort - a felului în care s-a schimbat relația noastră cu râsul și ideea de „prea mult”. Într-o perioadă în care majoritatea cineaștilor își temperează avântul comic, alegându-și precaut țintele din teama de a nu ofensa, programul propus calcă – asumat și polemic - pe un teren ultraminat, punând față în față filme clasice dezinhibate și opere controversate de colecție cu mostre neînfricate (și tot mai puține) de umor negru din zilele noastre.
De la satire suprarealiste și povești despre canibalism, distopii sau răpiri până la titluri recente care mută absurdul spre anxietățile prezentului, secțiunea aduce împreună autori consacrați precum Luis Buñuel, Pedro Almodóvar, Quentin Dupieux, sau frații Coen cu „copiii teribili” ai momentului. Unele dintre aceste filme încă șochează, altele par surprinzător de actuale, dar toate au în comun aceeași plăcere – extremă, vinovată, poate maladivă sau de-a dreptul sinucigașă - de a transforma cele mai incomode situații imaginabile în motive de râs.
Anker iese din închisoare după 15 ani, hotărât să recupereze banii ascunși înainte de condamnare, dar planul se complică rapid: fratele său (Mads Mikkelsen), singurul care știa unde sunt îngropați, suferă acum de personalitate multiplă, iar uneori crede că e John Lennon. Între terapii bizare, amintiri pierdute și drumuri prin pădure, cei doi încearcă să refacă traseul către bani. Toate astea, în Ultimul viking (The Last Viking, r. Anders Thomas Jensen, 2025) – distribuit ulterior în România de Bad Unicorn.
Ce începe ca încercarea unui cuplu de a salva un adolescent cu ieșiri violente se transformă treptat într-un joc psihologic tot mai neliniștitor, în care granița dintre ajutor și control dispare complet. Un băiat cuminte (Good Boy, 2025), noul film al lui Jan Komasa, regizorul din spatele succeselor art-house Corpus Christi și Suicide Room, a avut premiera la Toronto și merge pe aceeași combinație de tensiune psihologică și personaje împinse în situații-limită.
Filmat integral cu un iPhone, Tipul de la pompe funebre (Mortician, r. Abdolreza Kahani, 2025) îți face cunoștință cu un iranian stabilit în Canada care pregătește corpurile pentru înmormântare conform ritualurilor islamice. După ce compania la care lucrează se închide și e nevoit să ia în calcul întoarcerea acasă, ajunge în contact cu o cântăreață celebră din Iran care plănuiește să își transmită sinuciderea pe social media ca protest împotriva regimului de la Teheran. Întâlnirea dintre cei doi le schimbă însă planurile.
Tot din zona serviciilor funerare vine și documentarul 2m² (r. Volkan Üce, 2026), care urmărește un antreprenor de pompe funebre din Belgia ce lucrează cu comunitatea turcă locală. Între transporturi internaționale, acte și discuții cu familiile îndoliate, acesta trebuie să găsească răspunsul la o întrebare complicată: unde își găsește locul de odihnă cineva care și-a împărțit viața între două țări?
Cu un titlu care nu are nevoie de prea multe explicații, Trage-i-o lu fii-miu! (Fuck My Son!, r. Todd Rohal, 2025) pornește de la o premisă complet razna: o mamă autoritară răpește o femeie cu speranța că aceasta va face sex cu fiul ei, desfigurat în urma unui accident. Amestec de horror grotesc, umor murdar și situații împinse constant spre extrem, filmul poartă clar influențele lui John Waters și va face spectatorii să se amuze copios sau să părăsească sala de cinema ultragiați. Prima variantă este recomandată.
Cine a văzut măcar un film de-ale lui Quentin Dupieux știe deja că urmează ceva complet imprevizibil, iar Incidentul cu pianul (The Piano Accident, 2025) nu face excepție. Filmul urmărește o influenceriță (Adèle Exarchopoulos) cunoscută pentru videoclipurile ei șocante care, după un accident grav petrecut în timpul unei filmări, se retrage într-o cabană izolată din munți alături de asistenta ei. Liniștea dispare rapid când un jurnalist începe să o șantajeze, iar situația alunecă treptat spre delir, paranoia și haos.
Film esențial atât al începuturilor anilor ‘90, cât și pentru cariera ulterioară a lui Jean-Pierre Jeunet, Delicatessen (co-regizat împreună cu Marc Caro în 1991) imaginează o Franță post-apocaliptică în care hrana a devenit cea mai valoroasă monedă de schimb. Într-un bloc izolat, administrat de un măcelar cu metode cel puțin dubioase, apariția unui fost artist de circ începe să tulbure echilibrul fragil dintre locatari.
Unul dintre filmele definitorii ale lui Luis Buñuel, Farmecul discret al burgheziei (The Discreet Charm of the Bourgeoisie, 1972) transformă gesturile elegante și ritualurile burgheziei într-un șir de situații tot mai absurde și imposibil de controlat. Pornind de la o premisă aparent banală - câțiva burghezi care încearcă fără succes să ia cina împreună – filmul alunecă constant între vis, farsă și comentariu social, ironizând politețea rigidă, confortul clasei de mijloc și absurditatea convențiilor sociale.
Patru prieteni se refugiază într-o vilă, cu un scop clar: să mănânce până mor. Premisa din Marea crăpelniță (La grande bouffe, r. Marco Ferreri, 1973) e mai degrabă tragică și funcționează ca o critică a societății de consum, dar asta nu înseamnă că e mai puțin amuzantă. Filmul, care-i are în distribuție, printre alții, pe Michel Piccoli și Marcello Mastroianni, a cauzat un imens scandal la vremea premierei de la Cannes, dar a căpătat ulterior un statut cult.
Pepi, Luci, Bom și multe alte fete (Pepi, Luci, Bom and Other Girls Like Mom, 1980) marchează debutul lui Pedro Almodóvar și conține deja multe dintre obsesiile și direcțiile care aveau să-i definească filmografia: relații neobișnuite, personaje queer, sexualitate abordată fără inhibiții și combinația dintre melodramă, camp și umor absurd. Ca un arc peste timp, la TIFF.25 poate fi văzut și cel mai recent film al regizorului, Bitter Christmas.
În Fargo (1996), frații Joel și Ethan Coen iau o poveste despre bani, răpiri și oameni disperați și o transformă într-un film în care tensiunea și comedia coexistă aproape permanent. Dintr-un plan gândit prost se naște un lanț de situații violente și ridicole, urmărite de una dintre cele mai memorabile polițiste din cinemaul anilor ’90, interpretată de Frances McDormand, care a câștigat pentru acest rol un Oscar binemeritat.
Bruges-ul din În Bruges (In Bruges, 2008) arată ca o carte poștală, dar Martin McDonagh îl folosește ca fundal pentru o poveste despre doi asasini blocați între ordine, regrete și mult prea mult timp liber. Din combinația dintre umorul nervos al lui Colin Farrell, calmul lui Brendan Gleeson și energia imprevizibilă a lui Ralph Fiennes iese unul dintre cele mai aparte filme crime-comedy ale anilor 2000.
Tipu’ de la cablu (The Cable Guy, 1996) pare la început o comedie clasică cu Jim Carrey, dar Ben Stiller (în calitate de regizor de data asta) mută rapid totul într-o zonă mult mai bizară și întunecată. Ce începe ca o interacțiune banală cu un tehnician de cablu se transformă treptat într-o combinație de stalking, dependență emoțională și comentariu despre cultura televiziunii și izolarea urbană.
Universul din Fericire (Happiness, r. Todd Solondz, 1998) este populat de oameni care spun constant lucrurile greșite, își ascund impulsurile cele mai întunecate și încearcă să mențină aparența unei vieți normale. Unii dintre ei pot fi de-a dreptul respingători, dar regizorul nu se uită la ei de sus, ba chiar încearcă să le prezinte versiunea lor de adevăr. O comedie cum nu se poate mai neagră și inconfortabilă, dar care nu trebuie ratată.
Înainte ca Trainspotting să devină filmul unei generații, Danny Boyle debuta în 1994 cu Triunghiul morții (Shallow Grave), o comedie contondentă (la propriu) care a deschis cariera lui Ewan McGregor, despre niște colegi de apartament din Edinburgh care ajung într-o situație cel puțin neobișnuită: noul lor colocatar moare pe neașteptate și lasă în urmă o valiză plină cu bani.
Mai multe detalii despre programul TIFF.25 vor fi comunicate în curând. Abonamentele pentru festival au fost puse în vânzare online - https://tiff.ro/abonamente
***
Ne puteți urmări pe:
tiff.ro | Facebook | Instagram | Youtube | TikTok
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Insitutul Cultural Român, Dacin Sara, UCIN, Dept. relatii interetnice – DRI, Primăria Comunei Florești, Europa Creativă – MEDIA
Sub-egida: UNESCO City of Film
Prezentat de: Banca Transilvania
Sponsori: Mastercard, Vodafone, LIDL România, Ursus, Regina Maria, Audi & Autoworld, MOL România, Jidvei, Pepsi, DeLonghi, Adrem, Alstom, Nova Power & Gas, Nikon, Emerson, E-On, Compania de Apa Somes, Transgaz, McDonalds, Farmec, Aqua Carpatica, Radisson Blu, Iulius Mall, Conceptual Lab by Theo Nissim, MSG, Teilor, ECCO, Linde, CSI, Bolt
Cafeaua oficială: Nespresso
Partener oficial în frumusețe: Armani Beauty
Asigurător oficial: Groupama
Partener aerian oficial: AnimaWings
Partener tehnologic: Reea
Partener de ospitalitate: Eximtur
Parteneri: PMA, Promelek, Intend, Lecom, Luna Cleaning, Carturesti, Mobexpert, Supercom, Goto Parking
Partener media principal: VOYO & Pro Cinema
Recomandat de: ROCK FM
Partener de monitorizare: MediaTRUST
Parteneri media: Radio România Cultural, TV5, Adevărul de Weekend, A LIST, TVR Cluj, Hotnews, Liternet, Observator Cultural, Revista FILM, Zile și Nopți
Parteneri media locali: afaceri.news, Radio Cluj, Monitorul de Cluj
Parteneri media internaționali: Variety, Screen International
Cu sprijinul: Trend PR
